Vlad Ţepeş şi Halloween în Transilvania

Petrecerea de Halloween este incontestabil unul din cele mai aşteptate evenimente din Transilvania. Pentru a prinde gustul Transilvaniei, trebuie să gusti bucătăria specifică, muzica tradiţională şi vei fi numai decat surprins placut.

Mai bine de 600,000 de turisti turişti sunt aşteptaţi în perioada următoare, în imediata apropiere a castelului devenit celebru datorită autorului irlandez Bram Stoker, publicând romanul Dracula în 1897.

Stoker nu a vizitat niciodată Europa Centrala dar personajul principal este bazat pe un nume real, Vlad Ţepeş – cel care ordona torture brutale, omorând astfel mii de oameni pe perioada domniei lui.

De cativa ani, sărbătoarea a luat amploare şi în România şi se sărbătoreşte în
noaptea de 31 Octombrie. Această sărbătoare de origine celtică a fost transmisă datorită masei de imigranţi irlandezi care au ajuns în Statele Unite ale Americi. Celţii credeau că în această dată de 31 octombrie, spiritele pot comunica cu oamenii şi pot ajunge inapoi pe Pamant.
Oamenii se costumau in monstrii pentru a speria aceste spirite.

Cei ce participă la aceste petreceri sunt întâmpinaţi cu licori speciale de sezon – un shot din cea mai condimentată băutură cu piper care va creşte apetitul pentru mâncăruri specifice. Maestrul de Ceremonii, nu poate fi nimeni altul decât Dracula.

Dacă noi am imprumutat sărbătoarea recent, poporul American se pregăteşte să celebreze Halloween mai mult decât o face pentru Crăciun sau Paste.
Americanii au dezvoltat o întreagă industrie de accesorii, măşti, costume de vampire, schelete sau fantome şi nu au uitat de decorarea dovlecilor.
Copiii se deghizează în fel şi chip, merg şi colindă din casă în casă iar cel ce îi primeste să îi răsplătească cu bomboane sau riscă să fie speriat.

Dulciuri de toate formele şi culorile sunt pregătite special pentru a îi întâmpina pe copii, mere glazurate ( specifice pentru Marea Britanie şi Irlanda ), fructe cu bănuţi în interior şi prăjitură de dovleac.

Printre superstițiile de Halloween care aveau cândva amploare se numără:

– Dacă o fată necăsătorită punea în noaptea de Halloween, sub pernă, o floare de rozmarin și un bănuț de argint își visa sortitul;
– Dacă se întâmpla ca, în noaptea de Halloween, să auzi pași sau zgomote în spate, nu trebuia să te întorci fiindcă se spunea că este un spirit venit de pe lumea cealaltă pentru a te lua cu el;
– În noaptea de Halloween se foloseau alune pentru vrăji, fiindcă diavolul era considerat culegător al acestor fructe;
– Dacă în noaptea de Halloween se întâmpla să zboare vreun liliac prin casă se spunea că în aceea casă sunt spirite rele;
– Celebra lumânare aprinsă în dovleac, din noaptea de Halloween, avea menirea de a ține spiritele rele la distanță;
– Dacă în noaptea de Halloween vedeai un păianjen prin casă înseamna că spiritul unei persoane dragi te veghea;
– Se mai spune că în noaptea de Halloween dacă participai la o cină, era bine să vorbești în timpul mesei, astfel spiritele din apropiere erau încurajate să participe și ele la masă;
– Dacă băteau clopotele în noaptea de Halloween spiritele și fantomele s-ar fi speriat;
– Persoanele care erau născute în noaptea de Halloween aveau menirea de a vedea și de a comunica cu spiritele, etc.

Daca nu v-ati convins pana acum ca taramul lui Dracula este Transilvania, Castelul Bran va asteapta, insa ne-am gandit mai intai la un loc primitor unde sa va odihniti, Conacul Ambient din Cristian

error: Content is copyrighted !!